Anca Moldoveanu



Ela şi Moshe ne-au adus confirmarea că relaţia divină poate exista, că se poate trăi în cuplu într-o vibraţie nouă de iubire, lumină, pace şi armonie. Sigur că prima întrebare a fost dacă pot, sau dacă noi toţi putem realiza o astfel de relaţie? Răspunsul presupune: asumare, responsabilitate, dar şi îndrăzneala de a te schimba, de a elibera vechiul mod prin care înţelegeai o relaţie de cuplu, de a elibera ideile preconcepute despre cum trebuie să fie, sau să se poarte un bărbat ori o femeie în cuplu.

Daca ai reuşit acest lucru, primul pas este făcut! Pentru că abordarea partenerului nu se mai face de la nivel fizic, ci de la nivel sufletesc. Este un drum spre celălalt pe care îl faci pornind de la suflet spre trup şi nu de la trup spre suflet.

Ei ne-au făcut să înţelegem că această abordare este posibilă, ba chiar mai mult, iubirea divină presupune unificarea tuturor aspectelor unei relaţii: fizice, emoţionale, spirituale, sufleteşti.

Totul e să îndrăzneşti să schimbi ceea ce credeai că nu se poate schimba, să accepţi ceea ce credeai că nu se poate accepta, să depăşeşti bariere impuse de Ego, prejudecăţi, sau modele pe care noi toţi le-am avut prin părinţii noştri, ori impuse de societate.

Aceste modele de cele mai multe ori ne-au influenţat comportamentul în cuplu.

Uneori e nevoie să o luăm de la capăt, să dărâmăm tot ce ţine de mentalitatea noastră trecută referitoare la cuplu şi la iubire. Cartea ne învaţă că putem trăi iubirea prin alegere, exercitându-ne liberul arbitru, dar nu mai înainte de a conştientiza cine suntem noi cu adevărat: Parte Om, Parte Divinitate. Când am ales să trăim ca Divinitate, vom ieşi din limitările impuse ca fiinţă umană şi vom activa infinitul. Manifestarea infinitului este baza vibraţiei divine, iar relaţia divină are ca temelie tocmai această vibraţie. Când noi înşine suntem în vibraţie divină emanăm numai iubire şi lumină.

Cartea este şi o minunată mărturisire a unificării unui cuplu în lumină, ca o naştere al cărei rod nu a fost unul fizic, ci unul spiritual, pentru că această naştere vorbeşte despre ceea ce au creat două suflete prin uniunea lor: o entitate, ElaMo.

Această entitate este sufletul divin al celor doi, manifestat în plan fizic printr-un simplu vlăstar de măr, care trăieşte prin forţa iubirii ce îi leagă pe Ela şi Moshe. Cu iubire, cartea ne învaţă cum să trăim împreună într-o relaţie divină, cum să ne respectăm, cum să ne privim ca pe nişte creaţii perfecte, ca pe nişte Regi şi Regine, cum să ne vorbim, cum să ne susţinem unul pe altul, cum să ne trăim intimitatea, cu luminozitate şi curaj, cum să fim Parteneri în această minunată călătorie, cum să alegem să plecăm împreună dacă dorim, aşa cum şi-au propus cele două suflete Ela şi Moshe să păşească împreună pe „podul de flori”, dintr-o lume în care îşi vor fi îndeplinit misiunea , spre o alta , la un alt nivel, în care tot aşa „mână în mână” să fie iar în slujba Universului.

Prof. Anca Moldoveanu
Craiova

 
Banner